Alexandru Rafila CRITICĂ lipsa de empatie a medicilor față de pacienți: „Managerul spitalului are un rol ESENȚIAL în acest caz”

Publicat: 20/08/2024, 18:00
Actualizat: 20/08/2024, 18:43

Într-o ediție transmisă live de Gândul, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a discutat despre o temă de mare importanță pentru sistemul de sănătate românesc: comunicarea între medici și pacienți. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Subiectul a căpătat o relevanță sporită în contextul scandalului de la Spitalul Sf. Pantelimon.

Alexandru Rafila: „Unele universități au introdus cursuri de comunicare cu pacientul”

Rafila a deschis discuția subliniind că, deși există progrese, sistemul de sănătate românesc se confruntă în continuare cu probleme semnificative în ceea ce privește comunicarea între medici și pacienți. Pentru a aborda aceste probleme, Rafila a explicat că au fost introduse cursuri de comunicare în curricula universitară.

„A început să se învețe la universități comunicarea cu pacientul. Unele universități au introdus în curicula de pregătire astfel de cursuri de comunicare cu pacientul. Am discutat asta cu Asociația Universităților de Medicină”, spune ministrul.

Alexandru Rafila: „Omul sfințește locul”

Ministrul Sănătății a menționat că, vizitând peste 100 de spitale din țară, a observat diferențe semnificative în modul în care acestea funcționează. Rafila a subliniat că în spitalele unde managementul este preocupat de comunicarea cu pacientul, această preocupare se reflectă în întreaga echipă medicală, precum și în alte aspecte.

„Am văzut cel puțin 100 de spitale din țară, eu am fost personal să le văd. Sunt diferite. Omul sfințește locul, adică unde este un manager care are preocupare pentru modul de comunicare cu pacientul, acest lucru se transmite la tot personalul”, continuă Rafila.

Alexandru Rafila: „În spitalele din Bistrița și Oradea totul este procedurat”

Ministrul Sănătății a menționat două spitale care servesc drept exemple pozitive: cele din Bistrița și Oradea. Deși aceste spitale nu sunt centre universitare mari, ele sunt apreciate pentru managementul eficient și respectarea riguroasă a procedurilor.

„Nu contează numai managerul. Dau exemplu două spitale foarte bune, Bistrița și Oradea, și n-are nicio legătură cu orientarea politică. Și nici măcar nu sunt centre universitare mari. Sunt mici. Astea sunt două spitale foarte bune, unde totul este procedurat și procedurile numai că există, dar se și respectă. Managerii sunt foarte buni”, explică ministrul Sănătății.

De asemenea, potrivit ministrului, sprijinul autorităților locale este esențial.

„Mai au ceva care este esențial și trebuie să înțelegem lucrul ăsta – sprijinul autorității locale. Cu sprijinul autorității locale, președinte de consiliu județean, primărie, lucrurile astea se pot întâmpla”, conchide ministrul Alexandru Rafila.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Silvia Tudor
Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, Silvia Tudor și-a început cariera ca editor în cadrul agenției de presă MEDIAFAX, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea